Organizațiile sindicale au dreptul de a declanșa greva. Asta știm cu totii, mai ales in contextul conflictului actual dintre sindicatele din învățământ si Guvern ce a readus în discuție prevederile legale aplicabile astfel cum sunt stabilite prin Legea 367/2022 a dialogului social.
Însă rolul organizațiilor sindicale nu este limitat la negocierea contractului colectiv sau la declanșarea grevei. Dimpotrivă, unul dintre cele mai importante atribute ale sindicatului este apărarea drepturilor individuale si colective ale lucrătorilor, indiferent de izvorul acestor drepturi.
În practică însă se pune deseori problema calității procesuale active și a interesului sindicatului in promovarea unei acțiuni care vizează anularea unei decizii a angajatorului ce a avut alte efecte decât concedierea salariaților – caz în care sindicatul poate reprezenta salariații la cererea scrisă a acestora.
Într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului București angajatorul a invocat excepția lipsei calității procesuale active și lipsa interesului sindicatului în anularea unei decizii a administratorului prin care s-au desființat două departamente și posturile aferente, fără însă ca această acțiune să rezulte în concediere individuala sau colectivă, prin externalizarea operațiunilor respective, angajatorul operând de facto un transfer de întreprindere fără însă a respecta prevederile Legii 67/2007.
Analizând dispozițiile legale se poate observa că organizațiile sindicale au drepturile unor veritabili parteneri ai angajatorului în ceea ce privește probleme sau măsurile ce au impact direct sau indirect asupra lucrătorilor. În vederea exercitării acestui rol, legiuitorul a dispus o serie de obligații în sarcina angajatorilor care trebuie să consulte organizațiile sindicale înainte de a lua decizii în ceea ce privește resursele umane ale companiei.
Potrivit dispozițiilor Legii 367/2022, din definiția organizației sindicale reiese rolul acesteia – promovarea intereselor profesionale, economice, precum și apărarea drepturilor individuale și colective ale lucrătorilor prevăzute în contractele colective și individuale de muncă și în legislația național, în pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte (art. 1 pct. 8 din Legea 367/2022).
Atributele organizațiilor sindicale de protejare a tuturor drepturilor și intereselor lucrătorilor care fac parte din sindicat au fost stabilite în mod exhaustiv de legiuitor, neexistând o limitare a atributelor sindicatului stabilită de legiuitor în ceea ce privește tipul de acte pe care să aibă dreptul de a le contesta, în funcție de forma juridică a angajatorului sau de emitentul actului.
În vederea îndeplinirii scopului stabilit de lege, organizațiile sindicale sunt independente de angajator (art. 2 din Legea 367/2022) și au dreptul de a apăra drepturilor membrilor ce decurg din lege în fața instanțelor de judecată (art. 28 din Legea 367/2022).
Calitatea procesuală activă este stabilită în mod expres de legiuitor cu privire la orice acțiuni formulate de sindicat în vederea apărării drepturilor membrilor ce decurg din lege, chiar și în cazul unei decizii ce aduce atingere drepturilor salariaților prin nerespectarea de către angajator a obligațiilor sale pe care le are în temeiul legii în cazul luării de măsuri precum transferul de întreprindere, indiferent că acesta este calificat ca atare de angajator sau mascat sub forma unei decizii a conducerii de externalizare a unor servicii.
Tot în vederea scopului prevăzut de lege, organizațiile sindicale au drepturi stabilite de consultare în cadrul luării unor măsuri precum cele dispuse astfel de decizii ale angajatorilor, acestor drepturi corespunzând unor obligații corelative ale angajatorului – art. 30 din Legea 367/2022 și art. 7 și urm. Din Legea 67/2006.
Calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale trebuie să fie raportată și la obligația angajatorului de a invita sindicatul să participe la toate lucrările consiliului de administrație în vederea discutării problemelor de interes social și profesional cu impact asupra salariaților, respectiv anterior emiterii unei decizii prin care se operează de facto un transfer de întreprindere.
Dreptul de consultare și de informare de care beneficiază prin lege organizațiile sindicale este vital pentru exercitarea atributelor sale, orice încălcare a acestui drept având drept efect o imposibilitate reală de apărare a drepturilor salariaților și o golire de conținut a întregii protecții prevăzute de Legea 367/2022.
Dreptul organizației sindicale de a contesta actele emise de angajator rezultă din chiar statutul organizației sindicale în care sunt înscrise scopurile sale și din dispozițiile stabilite de Legea 367/2022 care prevede în mod expres calitatea procesuală activă a sindicatului în toate acțiunile ce au ca obiect apărarea drepturilor lucrătorilor, iar interesul este justificat de o eventuală nerespectare din partea angajatorului a obligațiilor sale de consultare și informare prevăzute de Legea 367/2022. Astfel, este în interesul organizației sindicale să conteste actele adoptate cu încălcarea prevederilor legii și să supună analizei instanței de judecată evaluarea implicațiilor și consecințelor pe care această încălcare o are prin raportare la organizația sindicală dar și la salariați.
Nu se poate admite teza conform căreia organizația sindicală este ținută de interesul punctual al unui salariat de a contesta o anumită decizie, acesta fiind un atribut distinct al sindicatului care poate reprezenta interesele individuale ale salariatului la cererea acestuia. Însă nu se poate reține o limitare a atribuțiilor conferite de lege organizațiilor sindicale doar la acest atribut, dimpotrivă legiuitorul punând la dispoziția organizației sindicale orice acțiune în vederea îndeplinirii scopului prevăzut de lege.
O interpretare în sensul lipsei interesului sindicatului în cadrul unei acțiuni în anularea unei decizii care are drept efect un transfer de întreprindere de facto și prin care se dispune desființarea unui număr însemnat de posturi ar însemna lipsirea de efect a dispozițiilor art. 28 din Legea 367/2022, precum și a Legii 67/2006.
La nivel european, prin Hotărârea Curții din 16 iulie 2009 în cauza C‑12/08, CJUE a statuat cu privire la natura colectivă a dreptului la informare și la consultare prevăzut de Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, precum și la necesitatea aplicării dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă pentru lucrători ceea ce înseamnă respectarea interesului individual dar și colectiv de în raport cu dreptul la informare și consultare:
”42 Trebuie constatat, așadar, că dreptul la informare și la consultare prevăzut de Directiva 98/59, în special la articolul 2 din aceasta, este conceput în favoarea lucrătorilor considerați ca o colectivitate și are, așadar, o natură colectivă.
43 Or, nivelul de protecție al acestui drept colectiv, impus de articolul 6 din această directivă, este atins într-un context precum cel din speță în cauza principală, având în vedere că reglementarea națională aplicabilă conferă reprezentanților lucrătorilor un drept de a acționa care, astfel cum s-a arătat la punctul 37 din prezenta hotărâre, nu este însoțit de limitări sau de condiții specifice.
44 În consecință și fără a aduce atingere căilor de atac din dreptul intern prevăzute pentru a garanta protecția drepturilor individuale ale lucrătorilor în cazul unei concedieri nelegale, nu poate fi susținut în mod valabil că protecția lucrătorilor este restrânsă sau că efectul util al Directivei 98/59 este afectat de faptul că, în cadrul procedurilor care permit lucrătorilor ce acționează individual să controleze respectarea obligațiilor de informare și de consultare prevăzute de această directivă, obiecțiile care pot fi invocate de aceștia sunt limitate sau dreptul lor la acțiune este condiționat de formularea prealabilă de obiecții de către reprezentanții lucrătorilor, precum și de comunicarea prealabilă către angajator, de către lucrătorul în cauză, a împrejurării că acesta contestă faptul că procedura de informare și de consultare a fost respectată.
47 În această privință, trebuie amintit mai întâi că principiul protecției jurisdicționale efective constituie un principiu general al dreptului comunitar care decurge din tradițiile constituționale comune ale statelor membre și care a fost consacrat la articolele 6 și 13 din CEDO, acest principiu fiind, de altfel, reafirmat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamată la 7 decembrie la Nisa (JO C 364, p. 1) (a se vedea printre altele Hotărârea din 13 martie 2007, Unibet, C‑432/05, Rep., p. I‑2271, punctul 37, precum și Hotărârea din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, C‑402/05 P și C‑415/05 P, nepublicate încă în Repertoriu, punctul 335).
48 Pe de altă parte, conform unei jurisprudențe constante, în lipsa unei reglementări comunitare în materie, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a prevedea modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul comunitar, statele membre având însă responsabilitatea de a asigura, în fiecare caz, o protecție efectivă a acestor drepturi (a se vedea Hotărârea din 15 aprilie 2008, Impact, C‑268/06, Rep., p. I‑2483, punctele 44 și 45, precum și jurisprudența citată).
49 Astfel, chiar dacă dreptul intern este, în principiu, cel care stabilește calitatea procesuală și interesul justițiabilului de a exercita o acțiune, dreptul comunitar impune totuși, pe lângă respectarea principiilor echivalenței și efectivității, ca legislația națională să nu aducă atingere dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă (a se vedea în acest sens, printre altele, Hotărârea din 11 iulie 1991, Verholen și alții, C‑87/90-C‑89/90, Rec., p. I‑3757, punctul 24, Hotărârea din 11 septembrie 2003, Safalero, C‑13/01, Rec., p. I‑8679, punctul 50, precum și Hotărârea Unibet, citată anterior, punctul 42).
50 În ceea ce privește dreptul la informare și la consultare prevăzut de Directiva 98/59, trebuie precizat că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 38-42 din prezenta hotărâre, acest drept este conceput în favoarea lucrătorilor considerați ca o colectivitate și are, așadar, o natură colectivă. Împrejurarea că articolul 6 din Directiva 98/59 permite statelor membre să stabilească proceduri în favoarea lucrătorilor considerați în mod individual nu poate schimba natura colectivă a acestui drept.
În aceste condiții, interesul organizațiilor sindicale trebuie recunoscut și cu privire la încălcarea de către angajator a dreptului la consultare și informare, indiferent dacă în urma deciziei angajatorului au rezultat sau nu încetări ale contractelor de muncă ale membrilor de sindicat.